Anxietatea socială îți poate limita viața. Află cum se manifestă, de ce apare și ce opțiuni de tratament există, de la psihoterapie la TMS.
Dr. Magda Doca, medic primar psihiatru
„Mai bine nu merg.”
Patru cuvinte. Uneori, în ele încape o viață care începe, încet, să se micșoreze.
Nu merg la întâlnire. Nu ridic mâna, deși știu răspunsul. Nu îmi spun părerea în ședință. Nu dau telefonul acela. Nu accept prezentarea. Nu merg la interviu. Nu mă apropii de persoana pe care aș vrea să o cunosc.
Din exterior, toate acestea pot părea alegeri.
Din interior, însă, poate exista o luptă pe care ceilalți nu o văd.
În practica medicală întâlnesc oameni inteligenți, competenți și sensibili, care știu foarte bine ce și-ar dori să facă. Problema nu este lipsa dorinței. Blocajul apare atunci când există posibilitatea de a fi priviți, evaluați sau judecați de ceilalți.
„Știu că nu are sens să îmi fie atât de frică, dar nu mă pot opri.”
Este una dintre frazele care descriu cel mai bine anxietatea.
Rațional, omul știe că o conversație nu este un pericol. Că o prezentare nu este o amenințare. Că o greșeală nu este o catastrofă.
Dar corpul și mintea pot reacționa ca și cum ar fi.
Aici începe povestea anxietății sociale.
Când devine anxietatea socială o problemă?
Cu toții avem emoții.
Le simțim înaintea unei prezentări, la un interviu, când întâlnim oameni noi sau atunci când știm că urmează să fim evaluați.
Emoția nu este boală.
Timiditatea nu este boală.
Introversia nu este boală.
Întrebarea importantă este alta:
Cât de mult începe frica să îți schimbe viața?
Dacă îți alegi locul de muncă în funcție de cât de puțin trebuie să interacționezi cu ceilalți, refuzi o promovare pentru că presupune prezentări, nu mergi la evenimente, deși ți-ai dori, sau nu poți iniția o conversație de teama unei reacții negative, nu mai vorbim doar despre emoție.
Vorbim despre o teamă care începe să ia decizii în locul tău.
Și poate că acesta este unul dintre cele mai dureroase aspecte ale anxietății sociale: viața devine din ce în ce mai mică, în timp ce dorințele rămân la fel de mari.
Simptomele anxietății sociale: ce se întâmplă în minte și în corp?
Să ne imaginăm o persoană care trebuie să susțină vineri o prezentare la serviciu.
Pentru colegii ei, prezentarea durează 20 de minute.
Pentru ea, poate începe de luni.
„Dacă mă blochez?”
„Dacă îmi tremură vocea?”
„Dacă mă înroșesc?”
„Dacă își dau seama că sunt anxios?”
„Dacă spun ceva greșit?”
„Dacă mă fac de râs?”
Până vineri, mintea poate să fi trăit deja de zeci de ori un eveniment care, în realitate, nici măcar nu s-a întâmplat.
Apoi intervine corpul.
Inima bate mai repede. Palmele transpiră. Vocea poate tremura. Fața se înroșește. Poate apărea un nod în gât, tensiune musculară, greață sau senzația că mintea s-a golit brusc.
Iar persoana observă toate aceste reacții.
Și atunci apare încă un gând:
„Acum sigur văd și ceilalți că sunt anxios.”
Se formează astfel un cerc: gândurile amplifică reacțiile corpului, reacțiile corpului intensifică frica, iar frica de a fi observat și judecat alimentează și mai mult anxietatea.
Și lucrurile nu se termină neapărat odată cu prezentarea.
După aceea poate începe un alt episod:
„De ce am spus asta?”
„De ce n-am răspuns altfel?”
„Sigur au observat.”
„Probabil am părut ridicol.”
Așa se face că 20 de minute din calendar pot ocupa, psihologic, o săptămână întreagă.
Cauzele anxietății sociale: de ce apare această teamă?
„De ce sunt așa?”
Este o întrebare pe care o aud des în cabinetul meu de psihiatrie.
Iar răspunsul rareori încape într-o singură cauză.
În apariția anxietății sociale pot fi implicați factori biologici, temperamentali și psihologici, dar și experiențele de viață.
Unele persoane au încă din copilărie un temperament mai inhibat și sunt mai prudente în situații necunoscute. Pentru altele, experiențele repetate de critică, respingere, bullying sau umilire pot contribui la dezvoltarea unei sensibilități crescute față de evaluarea celorlalți.
În timp, se pot forma reguli interioare foarte stricte:
„Trebuie să spun lucrurile perfect.”
„Nu trebuie să se vadă că sunt emoționat.”
„Dacă cineva mă respinge, înseamnă că este ceva în neregulă cu mine.”
Iar odată instalată frica, mintea poate începe să caute dovezi care par să o confirme.
Un om nu zâmbește?
„Nu mă place.”
Cineva răspunde scurt?
„Am spus ceva greșit.”
Două persoane râd în apropiere?
„Probabil râd de mine.”
Nu înseamnă că aceste interpretări sunt adevărate. Dar, atunci când anxietatea este puternică, realitatea poate începe să fie privită prin filtrul fricii.
Cum se pune diagnosticul de anxietate socială?
Nu orice persoană timidă are anxietate socială și nu orice emoție în preajma celorlalți înseamnă că există o tulburare.
În cabinetul de psihiatrie mă interesează mai ales suferința persoanei și limitările pe care această teamă le produce.
Ce nu mai faci din cauza ei?
La ce ai renunțat?
Ce oportunități ai pierdut?
Ce relații nu ai început?
Cât timp petreci anticipând situațiile sociale?
Cât de mult le eviți?
Evaluarea psihiatrică urmărește intensitatea și persistența simptomelor, situațiile în care apar și impactul lor asupra vieții profesionale, academice, sociale și personale.
Este importantă și evaluarea altor simptome sau afecțiuni care pot exista concomitent.
Pentru că, în final, nu tratăm un diagnostic scris pe o hârtie. Tratăm omul și felul în care suferința îi afectează viața.
Cum ne poate schimba viața anxietatea socială?
Există un cost al anxietății sociale despre care se vorbește prea puțin.
Nu doar disconfortul.
Nu doar palpitațiile.
Nu doar momentele în care îți tremură vocea.
Ci viața pe care ai fi putut să o trăiești, dar pe care ai început să o eviți.
Poți fi foarte bun profesional și să nu aplici pentru poziția pe care o dorești.
Poți avea idei excelente și să nu le spui niciodată în ședință.
Poți dori apropierea de ceilalți și, totuși, să refuzi invitațiile.
Poți întâlni o persoană care îți place și să nu îi vorbești niciodată.
De aceea, anxietatea socială nu înseamnă doar „mi-e teamă să vorbesc cu oamenii”.
În formele sale importante, poate influența educația, cariera, relațiile, autonomia și imaginea despre sine.
De ce evitarea menține anxietatea socială?
Aici apare una dintre cele mai importante capcane.
Eviți situația care te sperie.
Și imediat simți ușurare.
„Am scăpat.”
Problema este că această ușurare poate avea un preț.
Creierul nu învață neapărat:
„Situația nu era atât de periculoasă pe cât credeam.”
Poate învăța:
„Am fost în siguranță pentru că am evitat.”
Data viitoare, impulsul de a evita poate deveni și mai puternic.
Apoi eviți din nou.
Te simți din nou mai bine.
Și cercul continuă.
Tocmai de aceea, uneori, anxietatea socială nu îți schimbă viața printr-o decizie uriașă.
Ți-o poate schimba prin zeci de decizii mici de a nu face.
Cum recunoaștem o persoană cu anxietate socială?
Uneori, nu o recunoaștem deloc.
Și cred că acest lucru este important de spus.
Persoana cu anxietate socială nu este neapărat cea care stă singură într-un colț și nu vorbește cu nimeni.
Poate fi colegul care își repetă de zece ori întrebarea înainte să o pună.
Poate fi prietenul care anulează întâlnirea în ultimul moment.
Poate fi studentul care știe răspunsul, dar nu ridică mâna.
Poate fi angajatul foarte competent care refuză promovarea.
Poate fi persoana care pare relaxată la petrecere, dar care, ajunsă acasă, reia în minte fiecare conversație și se întreabă dacă nu cumva a spus ceva nepotrivit.
Anxietatea nu are întotdeauna un chip vizibil.
Uneori, oamenii devin foarte buni la a o ascunde.
Tratamentul anxietății sociale: ce opțiuni există?
Unul dintre mesajele importante pe care vreau să le transmit persoanelor care se confruntă cu această problemă este că anxietatea socială poate fi tratată.
În funcție de particularitățile și severitatea cazului, abordarea terapeutică poate include psihoterapie și, atunci când există indicație medicală, tratament farmacologic.
Psihoterapia poate ajuta pacientul să observe mecanismele care întrețin anxietatea: interpretările negative, anticiparea catastrofică, atenția excesivă acordată propriilor reacții și, mai ales, evitarea.
Expunerea graduală la situațiile temute poate avea un rol important.
Dar „gradual” este cuvântul esențial.
Nu îi spunem unui om care se teme profund să vorbească în public:
„Mâine urcă pe o scenă în fața a 500 de oameni.”
Construim pașii.
Poate începe prin a pune o întrebare.
Apoi prin a vorbi într-un grup mic.
Apoi prin a susține o prezentare scurtă.
Pas cu pas, creierul are nevoie de experiențe noi prin care să învețe că o situație percepută drept amenințătoare poate fi tolerată și gestionată.
În anumite situații, evaluarea psihiatrică poate indica și necesitatea unui tratament medicamentos, adaptat individual pacientului.
Terapia TMS în tratamentul anxietății sociale
În ultimii ani, una dintre metodele pe care le-am integrat în practica mea este terapia TMS – stimularea magnetică transcraniană.
TMS este o metodă neinvazivă de neuromodulare, care utilizează impulsuri magnetice pentru a modula activitatea unor circuite neuronale implicate în funcționarea creierului. Procedura nu presupune o intervenție chirurgicală și este, în general, bine tolerată.
Experiența mea clinică cu neuromodularea a fost una bună, inclusiv în abordarea unor pacienți care se confruntă cu anxietate, depresie sau anumite tulburări asociate dependențelor.
Pentru mine, însă, este esențial un lucru: TMS nu trebuie privită izolat de restul tratamentului.
Ce rol poate avea TMS într-un plan terapeutic?
Nu privesc TMS ca pe o metodă care trebuie să concureze cu psihoterapia sau cu tratamentul medicamentos.
Dimpotrivă.
În psihiatrie, rezultatele bune apar adesea atunci când nu tratăm diagnosticul izolat, ci construim o strategie în jurul pacientului.
În funcție de situație, aceasta poate presupune psihoterapie, tratament medicamentos, schimbări ale stilului de viață și metode moderne de neuromodulare, precum TMS.
În cazul anxietății sociale, de exemplu, psihoterapia poate ajuta pacientul să lucreze cu frica de evaluare, evitarea și interpretările negative. Atunci când există indicație, medicul poate analiza și posibilitatea integrării neuromodulării în strategia terapeutică.
Nu există însă o formulă identică pentru toată lumea.
Planul se construiește în jurul pacientului, nu pacientul în jurul tratamentului.
Ce observ la pacienții care ajung la TMS?
De multe ori, nu ajung în cabinet oameni care „nu au încercat nimic”.
Ajung oameni obosiți.
Oameni care au încercat mult timp să își controleze singuri anxietatea.
Care și-au spus de sute de ori:
„Trebuie doar să mă liniștesc.”
Care au evitat situații, au amânat decizii și au renunțat la lucruri importante pentru ei.
Unii se confruntă și cu depresie. Alții, cu anxietate. În alte situații, există probleme legate de dependențe sau mai multe dificultăți care se suprapun.
Experiența mea cu terapia TMS în cabinet îmi arată că este important ca pacienții să știe că există mai multe instrumente terapeutice care pot fi discutate cu medicul.
TMS nu trebuie privită automat drept „ultima soluție”, folosită doar atunci când nu mai există nimic altceva de făcut.
Este o metodă modernă de neuromodulare care poate fi luată în considerare în cadrul unei strategii terapeutice, în funcție de evaluarea și nevoile fiecărui pacient.
Este terapia TMS potrivită pentru mine?
Este o întrebare pe care o aud frecvent.
TMS este o procedură neinvazivă și, în general, bine tolerată. Totuși, ca în cazul oricărei intervenții medicale, înainte de începerea terapiei este necesară evaluarea pacientului.
Aceasta nu este o barieră, ci o parte firească a unui tratament făcut corect.
Medicul analizează istoricul pacientului, simptomele, tratamentele anterioare și obiectivele terapeutice și stabilește dacă și cum poate fi integrată TMS în planul de tratament.
Anxietatea nu trebuie să decidă în locul tău
Dacă ar trebui să rămână o singură idee după acest articol, mi-aș dori să fie aceasta:
Anxietatea socială nu înseamnă că nu îți dorești să trăiești anumite experiențe. Uneori, înseamnă că frica a devenit mai puternică decât dorința de a le trăi.
Iar acest lucru se poate schimba.
Dacă trăiești de mult timp cu anxietate, dacă depresia te împiedică să mai funcționezi așa cum o făceai înainte sau dacă există și alte dificultăți asociate, faptul că o abordare nu a produs rezultatul dorit nu înseamnă că trebuie să renunți.
Psihiatria de astăzi are mai multe instrumente decât avea în trecut.
Psihoterapia este unul dintre ele. Tratamentul medicamentos, atunci când este indicat, este altul. Metodele de neuromodulare, precum TMS, pot face parte din opțiunile evaluate de medic.
Dar scopul nu este să tratăm o etichetă.
Scopul este ca omul din fața noastră să își poată recâștiga, pas cu pas, lucrurile la care anxietatea l-a făcut să renunțe.
Pentru că, uneori, progresul începe exact în locul în care, până ieri, răspunsul era:
„Mai bine nu merg.”
Iar într-o zi poate deveni:
„Mi-e teamă. Dar merg.”
𝗖𝗔𝗕𝗜𝗡𝗘𝗧 𝗗𝗘 𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗔𝗧𝗥𝗜𝗘
𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗠𝗘𝗗 𝗗𝗢𝗖𝗔 – 𝗚𝗔𝗟𝗔Ț𝗜
𝗗𝗿. 𝗠𝗮𝗴𝗱𝗮 𝗗𝗼𝗰𝗮
Medic primar psihiatru
Certificare clinică internațională în Stimulare Magnetică Transcraniană (TMS) – The Academy of Brain Stimulation
Programări: 0743 078 463
𝗖𝗔𝗕𝗜𝗡𝗘𝗧 𝗗𝗘 𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗔𝗧𝗥𝗜𝗘
𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗠𝗘𝗗 𝗗𝗢𝗖𝗔 – 𝗧𝗘𝗖𝗨𝗖𝗜
𝗗𝗿. 𝗠𝗮𝗴𝗱𝗮 𝗗𝗼𝗰𝗮
Medic primar psihiatru
𝗗𝗿. 𝗩𝗹𝗮𝗱 𝗕𝗮𝗻𝗱𝗮𝗰
Medic specialist psihiatru
Programări: 0759 753 243