Dependența de nicotină poate fi greu de controlat. Terapia TMS acționează asupra circuitelor cerebrale implicate în nevoia de a fuma.
Fumatul este un flagel care poate crea dependență foarte repede.

Unii încep să fumeze dintr-o joacă sau din curiozitate. Alții o fac pentru că vor să fie ca cei din anturajul lor. Iar alții aprind prima țigară într-o perioadă stresantă, convinși că fumatul îi ajută să se calmeze.
Motivele sunt diferite. Rezultatul poate fi însă același: dependența de nicotină.
Iar aceasta se poate instala mai repede decât ne imaginăm.
La început este o țigară din când în când. Apoi apare țigara de dimineață. Cea de la cafea. Cea din pauza de la serviciu. Cea pe care o aprinzi când ești nervos sau obosit.
Fără să îți dai seama, țigara începe să îți dicteze momentele zilei.
Devii, încet, sclavul nicotinei.
Și mai există un lucru asupra căruia aș vrea să ne oprim.
Câți fumători se gândesc, atunci când își aprind o țigară, la ceea ce se întâmplă în interiorul corpului lor?
Probabil foarte puțini.
Țigara se termină în câteva minute, dar efectele ei asupra organismului nu dispar odată cu ea.
Plămânii, inima, vasele de sânge, creierul și multe alte organe sunt expuse, țigară după țigară, efectelor nocive ale fumatului.
Sunt Dr. Magda Doca, medic primar psihiatru, iar astăzi vreau să vă vorbesc despre efectele fumatului asupra organismului, dar și despre opțiunile pe care le avem, în cadrul cabinetelor de psihiatrie Psihimed Doca din Galați și Tecuci, pentru tratarea dependenței de nicotină.
Dependența de nicotină nu este doar un obicei prost și nici o simplă lipsă de voință. Este o dependență reală, iar una dintre cele mai dificile lupte se poartă la nivelul creierului.
Ce organe sunt afectate de fumat?

Când vorbim despre efectele fumatului, cei mai mulți oameni se gândesc imediat la plămâni.
Și este firesc. Plămânii sunt direct expuși fumului de țigară și substanțelor toxice inhalate.
Dar fumatul nu afectează doar plămânii.
Întregul organism plătește prețul acestei dependențe.
Plămânii – primii care suportă efectele fumului
Cu fiecare țigară, fumul ajunge în căile respiratorii și în plămâni. Repetată zi după zi și an după an, această expunere poate produce modificări importante la nivelul aparatului respirator.
Fumatul este unul dintre principalii factori de risc pentru cancerul pulmonar și pentru Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC).
Tusea persistentă, respirația mai grea sau senzația că nu mai ai aceeași rezistență la efort pot fi semnale pe care un fumător nu ar trebui să le ignore.
Problema este că organismul se adaptează treptat, iar unele persoane ajung să considere aceste simptome „normale”.
Nu sunt normale.
Inima și vasele de sânge – efectele pe care nu le vedem
Dacă plămânii sunt primul organ la care ne gândim, efectele asupra inimii și vaselor de sânge sunt mai puțin vizibile.
Dar asta nu le face mai puțin importante.
Nicotina poate crește ritmul cardiac și tensiunea arterială, iar fumatul contribuie la deteriorarea vaselor de sânge și la apariția aterosclerozei.
În timp, riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral crește.
Și aici este una dintre marile capcane ale fumatului: o perioadă îndelungată poți avea impresia că nu se întâmplă nimic.
Îți aprinzi țigara. Îți bei cafeaua. Îți continui ziua.
În interiorul organismului însă, efectele se acumulează.
Fumatul afectează mult mai mult decât plămânii și inima.
Substanțele din fumul de țigară ajung în organism și pot afecta numeroase organe și sisteme.
Fumatul este asociat cu un risc crescut pentru mai multe tipuri de cancer și poate avea efecte asupra aparatului digestiv, rinichilor, cavității orale, pielii și sistemului reproducător.
Inclusiv aspectul exterior poate avea de suferit. Pielea îmbătrânește mai repede, iar efectele asupra circulației și oxigenării țesuturilor se pot reflecta în întregul organism.
Țigara nu afectează un singur organ. Afectează un corp întreg.
Și tocmai aici apare paradoxul dependenței de nicotină.
Un fumător poate cunoaște toate aceste riscuri.
Poate să știe că țigările îi fac rău. Poate chiar să simtă deja unele dintre efecte. Poate să își dorească sincer să renunțe.
Și totuși, să își aprindă următoarea țigară.
De ce?
Pentru că, odată instalată dependența, nu mai vorbim doar despre un obicei pe care trebuie să îl abandonăm.
Trebuie să înțelegem ce se întâmplă și la nivelul creierului.
De ce este atât de greu să te lași de fumat?
Este o întrebare pe care și-o pun mulți fumători.
„Dacă știu că îmi face rău, de ce continui?”
„De ce pot să rezist câteva ore sau câteva zile, iar apoi simt că trebuie să aprind o țigară?”
„De ce m-am reapucat, deși eram convins că de data aceasta voi reuși?”
Răspunsul nu ține doar de voință.
Nicotina creează dependență, iar creierul învață repede să o ceară.
Atunci când o persoană fumează, nicotina ajunge rapid la creier și influențează sistemul de recompensă, inclusiv eliberarea dopaminei, un neurotransmițător implicat în senzația de recompensă, motivație și întărirea anumitor comportamente.
Creierul începe, treptat, să asocieze țigara cu acea recompensă.
Dar dependența nu înseamnă doar nicotină.
Înseamnă și obiceiurile construite în jurul țigării.
Cafeaua și țigara.
Pauza și țigara.
O discuție cu prietenii și țigara.
Un moment de stres și, din nou, țigara.
Repetate de sute sau mii de ori, aceste asocieri devin foarte puternice.
De aceea, uneori, este suficient mirosul de cafea, o situație tensionată sau simpla vedere a unei persoane care fumează pentru ca nevoia de țigară să apară.
Această dorință intensă de a fuma poartă numele de craving.
„Doamna doctor, dar țigara mă calmează”
Este o afirmație pe care un fumător o poate face cu toată convingerea.
Și înțeleg de ce.
Persoana fumează, simte o ameliorare pentru moment și ajunge la concluzia că țigara este cea care îi calmează stresul.
În realitate, lucrurile sunt mai complicate.
La o persoană dependentă, atunci când nivelul nicotinei scade pot apărea iritabilitate, neliniște, dificultăți de concentrare și nevoia de a fuma.
Aprinderea unei noi țigări poate reduce temporar o parte dintre aceste manifestări.
De ce apar recăderile?
Renunțarea la fumat înseamnă mai mult decât eliminarea țigărilor din buzunar.
Înseamnă ruperea unor asocieri pe care creierul le-a consolidat în timp.
De aceea, o persoană poate să nu fumeze o perioadă și, într-un moment de stres sau în contact cu un vechi obicei, să simtă din nou o dorință puternică de a aprinde o țigară.
Recăderea nu trebuie privită automat ca o dovadă că persoana „nu are voință”.
Din punct de vedere medical, este mult mai important să înțelegem ce menține dependența și ce putem face pentru a reduce riscul de a reveni la fumat.
Pentru că aici se schimbă perspectiva.
„Cum îl convingem pe fumător să nu mai aprindă țigara?”
Ci și:
„Cum putem trata mecanismele care îl fac să simtă nevoia de a o aprinde?”
Iar medicina are astăzi mai multe modalități prin care poate sprijini o persoană în procesul de renunțare la fumat.
De la abordările clasice până la metode moderne de neuromodulare, tratamentul trebuie ales în funcție de particularitățile fiecărui pacient.
În continuare vreau să vorbim despre aceste opțiuni și, în mod special, despre una care acționează direct asupra activității unor circuite cerebrale implicate în dependență:
Stimularea Magnetică Transcraniană (TMS )
Cum poate fi tratată dependența de nicotină?
Atunci când un pacient își dorește să renunțe la fumat, trebuie să înțelegem că nu există o singură metodă potrivită pentru toată lumea.
Dependența poate avea intensități diferite.
Unii oameni fumează de câțiva ani. Alții, de zeci de ani.
Unii au încercat să renunțe o singură dată. Alții au trecut prin numeroase tentative și recăderi.
De aceea, tratamentul trebuie privit individual.
Există mai multe metode folosite pentru sprijinirea renunțării la fumat.
Terapia de substituție nicotinică, prin plasturi, gumă sau alte forme de administrare, poate contribui la controlul simptomelor de sevraj.
Există și tratamente medicamentoase care pot fi recomandate anumitor pacienți, în funcție de istoricul medical și după evaluarea medicului.
La fel de importantă este componenta psihologică.
Intervențiile comportamentale și psihoterapia pot ajuta pacientul să recunoască situațiile care declanșează nevoia de a fuma și să își construiască alte mecanisme prin care să răspundă stresului sau impulsului de a aprinde o țigară.
Aceste metode pot fi utile și au locul lor în tratamentul dependenței de nicotină.
Dar există o întrebare care, in calitate de medic psihiatru, mă interesează în mod deosebit:
Putem interveni și asupra activității circuitelor cerebrale implicate în dependență și în nevoia de a fuma?
Aici intrăm într-o zonă modernă a psihiatriei și neuroștiinței: neuromodularea.
Iar una dintre metodele despre care vreau să vă vorbesc este Stimularea Magnetică Transcraniană ( TMS)
Ce este Stimularea Magnetică Transcraniană (TMS )?
Denumirea poate suna complicat.
Procedura, însă, este mult mai ușor de înțeles.
TMS este o metodă de neuromodulare care utilizează impulsuri magnetice pentru a influența activitatea unor regiuni ale creierului.
Tratamentul este non-invaziv. Asta înseamnă că nu presupune o intervenție chirurgicală și nu necesită introducerea unor electrozi în creier.
În timpul ședinței, pacientul stă așezat într-un fotoliu, iar la nivelul scalpului este poziționată o bobină specială.
Aceasta generează impulsuri magnetice care stimulează zonele cerebrale vizate prin protocolul terapeutic.
Pacientul rămâne conștient pe toată durata procedurii și nu este necesară anestezia.
Pentru mine este important ca pacientul să înțeleagă toate aceste lucruri înainte de începerea tratamentului.
Pentru că atunci când auzi pentru prima dată cuvintele „stimulare magnetică a creierului”, este firesc să ai întrebări.
Doare? Ce voi simți? Este sigur? Ce se întâmplă cu creierul meu?
Sunt întrebări firești. Tocmai de aceea, orice tratament trebuie să înceapă cu o evaluare și cu o discuție clară între medic și pacient.
Cum poate ajuta TMS în dependența de nicotină?
Aici revenim la ceea ce spuneam mai devreme.
Dependența de nicotină nu se află doar în gestul de a duce țigara la gură.
Creierul este o parte esențială a dependenței.
În timp, consumul repetat de nicotină influențează circuitele cerebrale implicate în recompensă, motivație, controlul impulsurilor și reacția la stimulii asociați fumatului.
De aceea, cercetarea medicală s-a îndreptat și către posibilitatea de a modula activitatea acestor circuite.
TMS utilizează impulsuri magnetice aplicate asupra unor regiuni cerebrale implicate în aceste mecanisme.
Scopul este influențarea activității neuronale în zone relevante pentru dependență și pentru controlul comportamentului.
Cu alte cuvinte, încercăm să intervenim nu doar asupra gestului de a fuma, ci și asupra unor mecanisme cerebrale care participă la menținerea dependenței.
Și aici vreau să fac o precizare foarte importantă.
TMS nu este o baghetă magică.
Nu putem spune unui pacient: „Faci câteva ședințe și nu vei mai fuma niciodată.”
Medicina serioasă nu funcționează prin asemenea promisiuni.
Fiecare pacient este diferit, răspunsul la tratament poate fi diferit, iar succesul renunțării la fumat depinde de mai mulți factori.
Dar pentru pacientul potrivit, stabilit în urma unei evaluări medicale, TMS poate reprezenta o opțiune terapeutică ce merită luată în considerare.
Ce simte pacientul în timpul unei ședințe TMS?
Aceasta este una dintre primele întrebări pe care le poate avea o persoană care nu a mai făcut niciodată TMS.
Și este de înțeles.
În timpul procedurii, pacientul este treaz și stă așezat. Bobina aparatului este poziționată la nivelul capului, în zona stabilită conform protocolului.
În momentul administrării impulsurilor, pacientul poate percepe o senzație repetitivă de atingere sau ciocănit la nivelul scalpului.
Tolerabilitatea diferă de la o persoană la alta, iar eventualele efecte adverse și particularitățile procedurii sunt discutate cu medicul înainte de începerea tratamentului.
Un aspect important este că TMS nu presupune anestezie sau sedare.
După terminarea ședinței, pacientul nu are nevoie de perioada de recuperare specifică unei proceduri efectuate sub anestezie.
Tratamentul începe înainte de prima ședință TMS.
Cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le transmit.
Nu aparatul este primul pas. Consultația este primul pas.
Înainte de a recomanda TMS, trebuie să cunosc pacientul.
De cât timp fumează?
Câte țigări fumează?
În ce momente simte cea mai puternică nevoie de nicotină?
A încercat să renunțe?
Ce s-a întâmplat atunci?
Există și alte probleme medicale sau psihiatrice?
Urmează un tratament?
Există situații care ar putea reprezenta o contraindicație pentru TMS?
Toate aceste informații contează.
Pentru că în fața mea nu se află „un fumător”.
Se află un om cu propria lui istorie a dependenței.
Iar dacă vrem să tratăm dependența, trebuie să începem prin a înțelege omul.
Primul pas spre renunțarea la fumat
Dacă îți dorești să renunți la fumat, dar simți că dependența este mai puternică decât voința ta, nu înseamnă că trebuie să renunți la încercarea de a te elibera de nicotină.
Stimularea Magnetică Transcraniană (TMS) ne oferă o abordare modernă, non-invazivă, prin care putem interveni asupra activității circuitelor cerebrale implicate în dependență și în nevoia de a fuma.
Primul pas este evaluarea medicală. Vom discuta despre istoricul tău, despre încercările de a renunța și despre modul în care dependența îți influențează viața, pentru a construi un plan terapeutic adaptat nevoilor tale.
Există metode moderne prin care putem lupta cu dependența de nicotină. Iar TMS poate fi una dintre ele.
Programări: 0743 078 463
Dr. Magda Doca
Medic primar psihiatru
Certificare clinică internațională în Stimulare Magnetică Transcraniană (TMS) – The Academy of Brain Stimulation

