Paralizia în somn: află de ce apare, ce rol au stresul și anxietatea, când trebuie să mergi la medic și ce soluții de tratament există
Dr. Magda Doca – Medic primar psihiatru

M-am trezit, dar nu mă puteam mișca. Simțeam că cineva este în cameră.
Imaginați-vă următoarea situație.
Este trecut de miezul nopții. În cameră este liniște, iar lumina slabă care pătrunde printre perdele desenează umbre pe pereți.
La un moment dat, aveți senzația că ușa dormitorului se deschide.
Cineva a intrat.
Nu îi vedeți chipul, dar îi simțiți prezența. Este acolo, la câțiva pași de pat. Vreți să vă ridicați, să aprindeți lumina, să strigați după ajutor.
Dar nu puteți.
Încercați să vă mișcați mâna. Nimic. Picioarele par lipite de saltea. Vreți să vorbiți, dar niciun sunet nu vă iese din gură.
Apoi simțiți că salteaua se mișcă. Ca și cum cineva s-ar fi așezat lângă dumneavoastră.
Frica devine aproape insuportabilă.
Încercați să rostiți o rugăciune. Dar cuvintele nu vin, iar acea prezență pare să se apropie tot mai mult.
Și, dintr-odată, totul se termină.
Vă puteți mișca din nou. Aprindeți lumina. Camera este goală.
Dar senzația că cineva a fost acolo pare mai reală decât orice vis.
Cum poate creierul să creeze o asemenea experiență?
Scena pe care tocmai v-am descris-o este imaginară, dar experiențe asemănătoare sunt relatate de oameni din întreaga lume.
Ca medic psihiatru, consider important să explic un lucru: nu orice experiență înfricoșătoare, nu orice voce auzită sau prezență simțită în timpul nopții reprezintă semnul unei boli psihice.
Uneori, explicația se află într-un fenomen fascinant, situat la granița dintre somn și trezire: paralizia în somn.
Când mintea se trezește, dar corpul rămâne prizonierul somnului
Există un detaliu despre somnul nostru pe care mulți oameni nu îl cunosc: în fiecare noapte, creierul pune temporar în repaus aproape întreaga musculatură voluntară a corpului.
Nu este o defecțiune. Dimpotrivă, este un mecanism normal de protecție.
În timpul unei etape numite somn REM, cea în care apar multe dintre visele noastre intense, creierul este foarte activ. Putem visa că alergăm, că ne luptăm, că fugim din calea unui pericol sau că încercăm să salvăm pe cineva.
Și totuși, corpul rămâne aproape nemișcat.
Acest lucru se întâmplă deoarece anumite circuite nervoase inhibă temporar activitatea majorității mușchilor scheletici. Este ceea ce numim atonie musculară REM.
Dar ce se întâmplă dacă ne trezim înainte ca această inhibiție să dispară?
Aici începe povestea paraliziei în somn.
Persoana devine conștientă de mediul înconjurător, însă pentru câteva secunde sau minute nu își poate mișca trupul și nu poate vorbi.
Imaginați-vă că auziți telefonul sunând lângă pat. Știți exact unde se află. Vreți să întindeți mâna și să răspundeți. Dar mâna nu vă ascultă.
Nu pentru că ați uitat cum să o mișcați, ci pentru că mecanismul care limitează mișcările în timpul somnului REM încă persistă.
Episoadele pot apărea atât la trezire, cât și la adormire.
Respirația continuă, deși unele persoane au senzația că nu pot inspira suficient de profund. Tocmai această senzație poate amplifica panica.
Și totuși, imobilitatea nu este întotdeauna partea cea mai înspăimântătoare.
Pentru unii oameni, adevărata groază începe atunci când au impresia că nu sunt singuri.
Cine este în cameră? De ce creierul poate crea prezențe care nu există
O umbră lângă ușă.
Pași care se apropie.
O respirație auzită aproape de ureche.
Sau sentimentul inexplicabil că cineva stă lângă pat și privește.
Cum poate o persoană să simtă atât de clar prezența cuiva care, în realitate, nu se află acolo?
Răspunsul ne conduce către unul dintre cele mai interesante fenomene ale somnului: experiențele halucinatorii care pot apărea la granița dintre vis și starea de veghe.
Atunci când apar la adormire, le numim hipnagogice. Când apar la trezire, sunt hipnopompice.
În aceste momente, elemente ale visului se pot suprapune peste percepția camerei reale.
Persoana poate vedea o siluetă, poate auzi un zgomot sau poate simți că cineva o atinge. Uneori apare impresia că este trasă de picioare, împinsă în saltea sau zgâlțâită.
Senzațiile pot fi atât de intense, încât explicația „a fost doar un vis” pare imposibil de acceptat.
Și mai există ceva fascinant.
De-a lungul istoriei, oameni din culturi diferite au descris experiențe surprinzător de asemănătoare.
În unele tradiții, prezența nocturnă era interpretată ca un demon. În altele, ca un spirit sau o ființă care se așază pe pieptul celui adormit.
Astăzi, medicina poate explica aceste experiențe prin mecanismele somnului, fără să nege cât de reale și înfricoșătoare par pentru cel care le trăiește.
De ce sunt însă atât de des amenințătoare?
Nu cunoaștem încă toate mecanismele. O posibilă explicație implică suprapunerea imaginilor din vis, a senzațiilor corporale neobișnuite și a reacției intense de frică.
Creierul încearcă să interpreteze ceea ce se întâmplă. Iar atunci când corpul nu răspunde, o senzație ambiguă poate căpăta semnificația unui pericol.
Gândiți-vă la cineva care se trezește și simte că o mână invizibilă îi apasă pieptul.
Pentru acea persoană, senzația nu este imaginară în sensul că ar fi inventată intenționat. Este o experiență pe care persoana o trăiește ca fiind reală, dar care nu corespunde unei prezențe reale.
Iar această diferență este esențială pentru a înțelege fenomenul.
Mai ales când apare întrebarea care îi sperie pe mulți oameni: „Dacă văd lucruri care nu există, oare îmi pierd mințile?”
„Oare îmi pierd mințile?” Când o experiență din timpul somnului seamănă cu o tulburare psihiatrică
Aș vrea să ne oprim asupra acestei întrebări, pentru că aici intervine o distincție foarte importantă din perspectiva psihiatriei.
Nu orice experiență halucinatorie înseamnă schizofrenie. Și nu orice percepție neobișnuită indică o tulburare psihotică.
În evaluarea psihiatrică, contextul în care apare un simptom contează enorm.
Să ne imaginăm două situații diferite.
În prima, o persoană vede pentru câteva secunde o siluetă întunecată în momentul trezirii. Nu se poate mișca, simte o frică intensă, apoi episodul dispare complet. În timpul zilei, nu mai are asemenea experiențe.
În a doua situație, o persoană aude în mod repetat voci atunci când este pe deplin trează, fără legătură cu adormirea sau trezirea, iar aceste experiențe îi afectează viața de zi cu zi.
Cele două situații necesită interpretări clinice diferite.
Prima poate fi compatibilă cu paralizia în somn însoțită de fenomene hipnopompice. A doua necesită o evaluare medicală mai amplă, fără să însemne automat un anumit diagnostic.
Ca medic psihiatru, consider esențial să nu transformăm orice experiență neobișnuită într-o etichetă psihiatrică.
Dar există și o altă dimensiune a problemei.
Uneori, episodul se termină în câteva secunde, însă frica rămâne mult mai mult.
Persoana începe să se întrebe dacă experiența se va repeta. Se teme să stingă lumina. Amână momentul culcării. Ascultă fiecare zgomot din dormitor.
Și astfel poate apărea un cerc vicios: teama perturbă somnul, iar somnul insuficient poate favoriza noi episoade.
Paralizia în somn a fost asociată în cercetări cu anxietatea, stresul posttraumatic și alte dificultăți psihologice. Aceste asocieri nu înseamnă însă că orice persoană care trece printr-un episod are o tulburare psihiatrică.
Uneori, omul are nevoie în primul rând de o explicație corectă și de reasigurare.
Alteori, frica devine suficient de intensă încât merită evaluată și abordată terapeutic.
De ce apare tocmai în anumite nopți? Legătura dintre stres, anxietate și paralizia în somn

Poate vă întrebați de ce un asemenea episod apare într-o anumită noapte, iar apoi nu se mai repetă luni sau chiar ani.
De ce uneori dormim liniștiți, iar alteori trezirea se transformă într-o experiență de groază?
Nu există un singur răspuns.
Paralizia în somn poate apărea și la persoane sănătoase, fără antecedente psihiatrice sau neurologice.
Totuși, există factori care par să favorizeze episoadele.
Unul dintre cei mai importanți este somnul insuficient sau neregulat.
Imaginați-vă o persoană care lucrează până târziu, doarme puține ore, traversează o perioadă stresantă și încearcă să recupereze somnul în weekend.
Ritmul obișnuit de somn este perturbat. Trezirile pot deveni mai fragmentate, iar tranzițiile dintre somn și veghe pot fi mai instabile.
Într-un asemenea context poate apărea un episod de paralizie în somn.
Stresul și anxietatea pot contribui și ele, deși relația nu este identică pentru toate persoanele.
Există cercetări care au observat și o asociere între dormitul pe spate și apariția episoadelor, dar acest lucru nu înseamnă că poziția de somn este cauza universală.
Un alt aspect important este legătura cu narcolepsia, o tulburare neurologică a reglării somnului și stării de veghe.
Persoanele cu narcolepsie pot prezenta paralizie în somn, dar și somnolență diurnă accentuată și alte manifestări specifice.
Totuși, majoritatea oamenilor care au un episod izolat de paralizie în somn nu trebuie să presupună că suferă de narcolepsie.
Ceea ce vreau să subliniez este că un fenomen înfricoșător nu este neapărat un fenomen periculos.
Uneori, episodul apare o singură dată. Alteori, se repetă și începe să afecteze calitatea vieții.
Iar atunci, întrebarea nu mai este doar de ce apare, ci și ce putem face pentru ca teama să nu ajungă să ne controleze nopțile.
„Dacă se întâmplă din nou?” Când trebuie să mergem la medic psihiatru și ce soluții există
Să revenim pentru o clipă în dormitorul de la începutul poveștii.
Camera este întunecată. Corpul nu răspunde. Aveți senzația că cineva se află lângă pat.
Dar de această dată știți ceva ce înainte nu știați: experiența poate fi provocată de o suprapunere temporară între mecanismele somnului REM și starea de veghe.
Această înțelegere nu garantează dispariția fricii, dar poate schimba felul în care reacționați.
În timpul unui episod, poate fi util să vă amintiți că paralizia în somn este, de regulă, trecătoare. Încercarea de a vă liniști respirația și de a vă concentra asupra unor mișcări mici, precum mișcarea degetelor, poate ajuta unele persoane să gestioneze momentul.
Nu există însă o metodă care să funcționeze sigur pentru toată lumea.
Pe termen lung, un program regulat de somn, odihna suficientă și gestionarea stresului pot contribui la reducerea factorilor favorizanți.
Dar când este necesar consultul medical?
Aș recomanda o evaluare dacă episoadele devin frecvente, provoacă o teamă puternică de a adormi, afectează activitatea zilnică sau sunt însoțite de somnolență excesivă în timpul zilei.
De asemenea, dacă apar experiențe halucinatorii în stare de veghe deplină, în afara tranzițiilor dintre somn și trezire, acestea merită investigate separat.
În funcție de simptome, evaluarea poate implica un medic cu competență în medicina somnului, un neurolog sau un psihiatru.
În ceea ce privește tratamentul, abordarea depinde de contextul fiecărei persoane.
Pentru episoadele izolate, explicația medicală și ajustarea obiceiurilor de somn pot fi suficiente. În situațiile recurente și supărătoare, pot fi utile intervenții psihologice, inclusiv tehnici cognitiv-comportamentale adaptate, deși dovezile pentru tratamentele specifice paraliziei în somn sunt încă limitate.
În practica psihiatrică modernă există și metode de neuromodulare, precum stimularea magnetică transcraniană (TMS), utilizată în afecțiuni psihiatrice, inclusiv în toate formele de depresie.
Scopul nostru nu este să tratăm orice experiență nocturnă neobișnuită ca pe o boală, ci să înțelegem când este vorba despre un fenomen benign și când există o problemă care necesită îngrijire.
Cu grijă pentru sănătatea dumneavoastră,
Dr. Magda Doca
Medic primar psihiatru
Certificare clinică internațională în Stimulare Magnetică Transcraniană (TMS) – The Academy of Brain Stimulation.
Dacă dumneavoastră sau cineva apropiat aveți nevoie de o evaluare psihiatrică, vă așteptăm la PSIHIMED DOCA :
Galați
Dr. Magda Doca – medic primar psihiatru
Programări: 0743 078 463
Tecuci
Dr. Magda Doca – medic primar psihiatru
Dr. Vlad Bandac – medic specialist psihiatru
Programări: 0759 753 243

