Dr. Magda Doca, medic primar psihiatru
De ce amânăm să cerem ajutor psihiatric chiar și atunci când știm că nu suntem bine? Dr. Magda Doca, medic primar psihiatru, vorbește despre stigmat, teama de diagnostic și de medicație, dar și despre ce se întâmplă la prima consultație.
Drumul către cabinetul unui psihiatru nu începe în ziua în care omul face programarea. Începe cu mult înainte.
Poate într-o noapte în care nu mai reușește să adoarmă. Poate într-o dimineață în care se trezește obosit, deși a stat ore întregi în pat. Poate în momentul în care observă că nu îl mai bucură lucrurile care înainte îi făceau plăcere.
Uneori începe cu o stare de neliniște care apare fără un motiv evident. Alteori, cu iritabilitate, teamă, atacuri de panică, dificultăți de concentrare sau cu senzația greu de explicat că: „Nu mai sunt eu.”
Și totuși, între momentul în care realizăm că ceva nu este în regulă și momentul în care cerem ajutor pot trece săptămâni, luni sau chiar mai mult.
De ce?
Pentru că în mintea noastră începe imediat o negociere:
„Poate îmi trece.”
„Trebuie doar să dorm mai mult.”
„Sunt doar stresat.”
„Alții au probleme mult mai grave.”
„Dacă merg la psihiatru și îmi spune că am ceva?”
„Dacă îmi dă medicamente?”
„Eu ar trebui să pot să mă descurc singur.”
Ca medic psihiatru, aș vrea să vorbim tocmai despre aceste temeri.
Nu ca despre niște slăbiciuni, ci ca despre niște întrebări firești, pe care merită să le lămurim.
Pentru că, uneori, ceea ce ne ține departe de cabinet nu este problema în sine.
Este ceea ce ne imaginăm că se va întâmpla dacă deschidem ușa.
Dacă merg la psihiatru, ce vor crede ceilalți?
Dacă te doare spatele de câteva săptămâni și spui că mergi la medic, nimeni nu consideră că ai eșuat.
Dacă ai palpitații și mergi la cardiolog, nu ți se spune că ar fi trebuit să fii „mai puternic”.
Dar când vine vorba despre sănătatea mintală, încă există oameni care simt că trebuie să se justifice.
„Nu sunt nebun.”
„Nu vreau să afle colegii.”
„Ce o să creadă familia?”
„Dacă mă vede cineva intrând?”
Această teamă are un nume pe care îl auzim des: stigma.
Și nu este doar o impresie.
O amplă revizuire sistematică publicată în Psychological Medicine a analizat 144 de studii, cu 90.189 de participanți. Cercetătorii au identificat o asociere negativă între stigma legată de sănătatea mintală și solicitarea ajutorului profesional; printre barierele asociate stigmei, preocupările privind dezvăluirea problemei au fost raportate frecvent.
Uneori însă, cea mai grea formă de stigmatizare nu vine din exterior.
Vine din ceea ce ne spunem noi înșine.
„Dacă am nevoie de psihiatru, înseamnă că sunt slab.”
Eu aș privi lucrurile altfel.
Când ceva se schimbă în felul în care dormi, gândești, simți sau funcționezi în viața de zi cu zi, a cere o evaluare nu este o declarație despre caracterul tău.
Este o decizie legată de sănătatea ta.
Organizația Mondială a Sănătății arată că tulburările mintale implică perturbări semnificative clinic ale cogniției, reglării emoționale sau comportamentului și sunt asociate, de regulă, cu suferință ori afectarea unor domenii importante de funcționare. Pentru multe tulburări mintale există opțiuni eficiente de prevenție și tratament, chiar dacă accesul la îngrijire rămâne insuficient la nivel global.
Cu alte cuvinte, nu mergem la psihiatru pentru a primi o etichetă.
Mergem pentru a înțelege ce ni se întâmplă.
„Dacă aflu că am ceva?” – teama de diagnostic.
Există și o altă teamă pe care o înțeleg foarte bine:
„Mai bine nu știu.”
Să ne imaginăm o situație.
Un om continuă să meargă la serviciu. Răspunde la telefon. Își face cumpărăturile. Vorbește cu ceilalți. Privit din exterior, pare că totul este în regulă.
Dar de câteva luni doarme prost.
Dimineața îi este din ce în ce mai greu să se ridice din pat. Lucrurile care îi făceau plăcere nu îl mai interesează. Evită întâlnirile cu prietenii. Se concentrează greu. Tot ceea ce înainte părea simplu începe să ceară un efort enorm.
Într-o seară caută pe internet simptomele.
Citește câteva minute.
Apoi închide telefonul.
„Nu vreau să aflu că am depresie.”
Este un exemplu imaginar, nu un caz din cabinet, dar situația ne ajută să înțelegem un lucru important: uneori ne sperie mai mult numele problemei decât simptomele cu care trăim deja.
Numai că un diagnostic psihiatric nu se stabilește printr-o căutare pe internet și nici pe baza unui singur simptom.
Insomnia, oboseala, palpitațiile, dificultățile de concentrare sau schimbările de dispoziție pot apărea în contexte diferite. Uneori trebuie luate în calcul și cauze medicale, efectele unor medicamente sau consumul de alcool ori alte substanțe.
De aceea există consultația.
Când discut cu un pacient, pentru mine contează nu doar ce simte, ci și de când, cât de intens, în ce context și cât de mult îi afectează viața.
Cum doarme?
Cum se simte dimineața?
Mai poate lucra la fel ca înainte?
Se mai poate bucura de lucrurile care îi făceau plăcere?
Au existat astfel de episoade în trecut?
Urmează alte tratamente?
Există alte probleme medicale?
Cum s-au schimbat relațiile, activitatea profesională, energia sau pofta de viață?
Toate aceste informații ne ajută să construim imaginea de ansamblu.
În psihiatrie tratăm oameni, nu simple liste de simptome.
Iar diagnosticul, atunci când poate fi stabilit, nu ar trebui privit ca o sentință.
Este un instrument medical care ne ajută să înțelegem problema și să alegem ce avem de făcut mai departe.
Mi-e frică să nu îmi dea pastille.
Aceasta este una dintre temerile asociate frecvent cu prima consultație la psihiatru.
„Dacă merg, sigur îmi dă medicamente.”
Apoi apar imediat alte întrebări:
„Dau dependență?”
„O să mă schimbe?”
„O să fiu amețit?”
„Voi mai putea să muncesc?”
„Va trebui să le iau toată viața?”
Sunt întrebări pe care prefer să le aud rostite.
Pentru că o teamă despre care vorbim poate fi clarificată. O teamă despre care nu vorbim ajunge, uneori, să decidă în locul nostru.
Primul lucru pe care vreau să îl spun foarte clar este acesta:
O consultație la psihiatru nu înseamnă automat o rețetă.
Consultația începe cu evaluarea.
Dacă este necesar un tratament, opțiunile depind de problema identificată, severitatea simptomelor, istoricul persoanei, alte boli sau tratamente existente și de particularitățile fiecărui caz.
Pot exista intervenții psihologice, tratamente medicamentoase sau alte abordări, în funcție de diagnostic și de situația clinică. Organizația Mondială a Sănătății arată că există opțiuni eficiente de prevenție și tratament pentru multe tulburări mintale, inclusiv intervenții psihosociale și, atunci când sunt indicate, tratamente medicamentoase.
Este important și ca pacientul să înțeleagă de ce i se recomandă un anumit tratament, ce beneficii sunt așteptate, ce reacții adverse pot apărea și ce alternative există.
Ghidul NICE pentru depresia la adult pune accent pe discutarea opțiunilor și pe luarea deciziilor împreună cu pacientul. Pentru un episod nou de depresie mai puțin severă, ghidul recomandă să nu fie oferite de rutină antidepresivele ca tratament de primă linie, cu excepția situației în care aceasta este preferința informată a persoanei.
Așadar, în loc să te întrebi: „Dacă merg la psihiatru, o să primesc pastile?”, întrebarea mai utilă este:
„Ce mi se întâmplă și ce opțiuni sunt potrivite pentru mine?”
Despre asta putem vorbi împreună.
Trebuie să mă descurc singur.
Fraza aceasta pare, la prima vedere, o dovadă de putere.
„Mă descurc.”
Și, desigur, nu orice perioadă dificilă din viață necesită tratament psihiatric.
Este firesc să fim triști după o pierdere. Este firesc să fim tensionați înaintea unui eveniment important. Este firesc să avem zile mai bune și zile mai grele.
Nu trebuie să transformăm fiecare emoție neplăcută într-un diagnostic.
Dar există o diferență între o perioadă dificilă și o suferință care persistă și începe să îți schimbe viața.
Poate că încă mergi la serviciu, dar fiecare zi a devenit un efort.
Poate că încă vorbești cu familia, dar ai început să eviți pe toată lumea.
Poate că încă spui „sunt bine”, dar nu îți mai amintești când te-ai simțit ultima dată cu adevărat bine.
Poate că de luni întregi îți spui: „De mâine mă mobilizez.”
Iar mâine seamănă foarte mult cu ieri.
Preferința de a rezolva singuri problemele apare și în cercetările despre solicitarea ajutorului. De exemplu, o revizuire sistematică realizată de Gulliver și colaboratorii, axată pe adolescenți și adulți tineri, a identificat stigma și rușinea, dificultatea recunoașterii simptomelor și preferința pentru autosuficiență printre barierele importante.
Precizez populația studiată pentru că rezultatele cercetării la tineri nu trebuie prezentate automat ca fiind valabile în aceeași măsură pentru toate vârstele.
Dar ideea merită păstrată:
A cere ajutor nu este opusul independenței.
Uneori este chiar o formă de responsabilitate față de propria persoană.
Nu trebuie să demonstrezi nimănui cât de mult poți suporta.
Iar faptul că ai reușit să funcționezi până acum nu înseamnă că trebuie să continui singur, indiferent de cost.
„Și ce se întâmplă când intru în cabinet?” – prima consultație la psihiatru?
Poate ai ajuns până aici și încă ai o întrebare:
„Bine, dar ce se întâmplă efectiv la prima consultație?”
Aș vrea să îți răspund cât mai simplu.
Vorbim.
Nu trebuie să vii cu un discurs pregătit.
Nu trebuie să știi termenii medicali.
Nu trebuie nici măcar să știi exact ce ai.
Poți începe pur și simplu cu:
„Nu mai dorm.”
„Mi-e frică tot timpul.”
„Nu mai am energie.”
„Am început să am atacuri de panică.”
„Nu mă mai pot concentra.”
„Nu știu exact ce se întâmplă, dar nu mă mai simt eu.”
De acolo începem.
La prima consultație la psihiatru, discutăm despre ceea ce te-a adus la cabinet, simptomele pe care le ai și momentul în care au apărut. Sunt importante istoricul medical și psihiatric, tratamentele pe care le urmezi sau le-ai urmat, somnul, consumul de alcool sau alte substanțe, istoricul familial și felul în care starea ta îți afectează viața.
În funcție de situație, evaluăm și siguranța pacientului, inclusiv dacă există gânduri de auto-vătămare sau suicid.
Uneori pot fi necesare analize, investigații sau consulturi suplimentare, tocmai pentru că anumite simptome psihice pot avea și alte explicații medicale.
Și da, îți voi pune întrebări.
Dar nu pentru a te judeca.
Ci pentru că răspunsurile tale mă ajută să înțeleg.
La sfârșitul consultației, obiectivul meu nu este ca tu să pleci din cabinet cu o etichetă.
Aș vrea să pleci înțelegând mai bine ce se întâmplă, ce opțiuni avem și care pot fi următorii pași.
Uneori va fi nevoie de tratament medicamentos.
Alteori poate fi recomandată psihoterapia sau evaluarea psihologică.
Uneori va fi necesară monitorizarea sau completarea investigațiilor.
Planul depinde de fiecare persoană.
Pentru că și oamenii sunt diferiți.
Dacă citești aceste rânduri și te regăsești în ele, poate că te gândești de ceva vreme să ceri ajutor.
Poate ai amânat din teamă. Poate din rușine. Poate pentru că nu ai vrut să îți îngrijorezi familia. Poate pentru că ți-ai spus că problema nu este încă „suficient de gravă”. Sau poate pur și simplu nu ai știut de unde să începi.
Poți începe cu o consultație.
Iar dacă unul dintre motivele pentru care ai amânat este costul, vreau să știi și un lucru foarte practic.
La Cabinetele de Psihiatrie Psihimed Doca din Galați și Tecuci, pacienții asigurați pot beneficia de servicii decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.
Dacă ești asigurat și vii cu bilet de trimitere de la medicul de familie, nu plătești consultația.
În condițiile decontării prin sistemul de asigurări de sănătate, poți beneficia de:
- consultații și consiliere psihiatrică;
- prescrierea tratamentului și, atunci când sunt îndeplinite condițiile medicale și de compensare, rețete compensate sau gratuite;
- evaluare psihologică clinică;
- consiliere psihologică clinică.
Dacă simți că nu mai ești bine, nu trebuie să aștepți până când îți va fi foarte rău ca să vorbești cu un medic.
Prima consultație nu te obligă la nimic. Este, înainte de toate, un loc în care putem încerca să înțelegem împreună ce ți se întâmplă.
Cu grijă pentru sănătatea dumneavoastră,
𝗖𝗔𝗕𝗜𝗡𝗘𝗧 𝗗𝗘 𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗔𝗧𝗥𝗜𝗘
𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗠𝗘𝗗 𝗗𝗢𝗖𝗔 – 𝗚𝗔𝗟𝗔Ț𝗜
𝗗𝗿. 𝗠𝗮𝗴𝗱𝗮 𝗗𝗼𝗰𝗮
Medic primar psihiatru
Certificare clinică internațională în Stimulare Magnetică Transcraniană (TMS) – The Academy of Brain Stimulation
Programări: 0743 078 463
𝗖𝗔𝗕𝗜𝗡𝗘𝗧 𝗗𝗘 𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗔𝗧𝗥𝗜𝗘
𝗣𝗦𝗜𝗛𝗜𝗠𝗘𝗗 𝗗𝗢𝗖𝗔 – 𝗧𝗘𝗖𝗨𝗖𝗜
𝗗𝗿. 𝗠𝗮𝗴𝗱𝗮 𝗗𝗼𝗰𝗮
Medic primar psihiatru
𝗗𝗿. 𝗩𝗹𝗮𝗱 𝗕𝗮𝗻𝗱𝗮𝗰
Medic specialist psihiatru
Programări: 0759 753 243